Multa lume afirma ca nu este nevoie sa stii cum sa vorbesti, atata timp cat stii cum sta treaba cu gramatica, si sa nu te faci de ras in fata oamenilor prin modul ambiguu de a vorbi.
Totusi, mai exista un element pe care nu l-am luat in calcul. De unde provin informatile pe care le transmiti, si care este modul practic prin care acestea isi gasesc loc sa iasa?
Stiti faimoasa replica “ce e in gusa e si’n capusa”. Partial este adevarat, deorece atunci cand incepi sa vorbesti, si nu te mai opresti intervine, pe neasteptate, elementul cheie care te da de gol, caracterul personal, pe care e greu sa il ascunzi.
Recent am afirmat ca un punct esential in comunicare este naturaletea. A-ti deschide inima si mintea in transmiterea informatiei. In momentul acela ai doua posiblitati, sa te ascunzi in spatele unei conversatii care nu te priveste in mod direct sau sa fii la fel de transparent precum sunt ascultatorii tai, de la care te astepti sa fie asa. Mintea si inima trebuie sa fie implicate in procesul comunicarii. Oamenii care se cred intelectuali cu alti oameni, transmit rigiditate si se mai intreaba ce tactica, pe care a invatat-o la scoala l-a facut sa adoarma audienta.
Un Raspuns
Perfect adevarat! Sunt intru totul de acord cu afirmatiile tale. O abordare mai naturala spusa din inima, atrage atentia publicului mult mai mult si are un efect considerabil.
Hai sa adaugam aceasta cugetare in “valiza noastra cu reflectii” pentru ca in viitor sa invatam sa comunicam mai bine cu cei din jur. Eu unul, SIGUR voi incerca!